Prin Medias, la pas

    A urmat apoi Mediasul, pentru prima oara. E greu sa pun in cuvinte bucuria noastră copilăreasca de atunci. Mergeam pe străduțe, mirându-ne de farmecul piețelor mici, urcam trepte in graba, asteptandu-ne din clipa in clipa sa ni se arate o alta priveliste nemaivazuta, intram in curti umbroase de biserici, descoperind, dupa un zid masiv, o oaza de liniste netulburata decat de razele de soare, prin frunzis.  
     Strazi si piete si biserici nu aveau inca nume, erau doar tigle vesel colorate si turnuri mai mari si mai mici (unul chiar cu ceas, precum cel din Sighisoara) si case solide, burduhanoase. Numele le descopeream pe rand, savurand din plin cate o nuanta arhaica sau cate o sintagma mai curioasa.

     Desigur, ne comportam un pic naiv, stupid de-a dreptul, ca niste turisti, era insa atat de tentant, irezistibil. Si atat de neasteptat totodata sa descoperim in Romania locuri noi, pline de farmec, asa, pe nepusa masa (pe masa pusa se afla, stim doar: Maramuresul-manastirile din Moldova-Delta Dunarii).