Sighisoara, de data asta locuim in cetate. Cine-ar fi crezut c-o sa huzurim asa acum cativa ani, cand dormeam intr-un pod, intr-un asternut improvizat printre altele asemenea puse de-a valma. Unii chiar isi instalasera acolo cortul. Dar v-am mai spus, in timp festivalul a devenit mai comercial, noi am mai imbatranit. Acum cautam esenta lucrurilor, din program ne alegem ce e mai bun: Os Trabucos pentru sambata seara, parada cavalerilor de dimineata. Intre timp, hoinarim. Asta dupa ce ne incepem ziua cu un mic dejun bio-delicios (branza proaspata, rosii rosii si rosii galbene, sirop de fructe, miere de 6 feluri, smantana de casa, untul la fel si alte cate si mai cate. A, da si cafeaua! tot cea mai buna din cate am baut. Si sucul de mere de Malancrav, cu tricolor la gatul sticlei - dand pe gat pahar dupa pahar, ne simtim pentru o clipa patrioti si mai-mai sa lacrimam la gandul ca uite, se poate si la noi).
Intr-o zi mergem la Cris, auzisem de un castel. E si o biserica aici, nu o putem vizita, pastratorul cheii e ocupat. A fost singurul loc unde ni s-a intamplat asta - deceptie, nu trebuia sa venim. Dar ne consolam cu gandul ca biserica pare mult mai noua decat celelalte. Apoi castelul Bethlen: un satean ne spune ca nu o sa putem intra. Ca e un paznic, sa incercam sa dam de el, dar o sa ne intrebe daca am vorbit cu contesa...Insa intram, si destul de usor, profitand de prezenta altor turisti.* Paznicul e imbracat intr-o salopeta de lucru murdara. Nu ne asteptam la nimic bun de la el, dupa tot ce am auzit.
Probabil ca niciodata nu ne-am mai inselat in halul asta. Caci in curand paznicul incepe sa ne vorbeasca despre castelul Bethlen, despre istoria lui, despre nobilimea maghiara din Transilvania, despre ce simbolizeaza floarea de crin in heraldica, ne spune legenda unei camere anume din Turnul Arcasilor, dar si ce proiecte sunt pentru restaurarea castelului. E aproape dezamagit la sfarsit cand, intreband daca avem intrebari, cineva vrea sa stie daca il putem vizita. Sigur, putem, dar parca ar fi vrut sa ii punem la incercare cunostintele. E probabil cel mai dedicat ghid pe care l-am intalnit vreodata. Cu atat mai remarcabil cu cat, probabil autodidact, a invatat totul din mers, de la arhitectii care au venit pentru proiectul de restaurare.
Mergem si la Malancrav. Mai intai, biserica fortificata. Cea de aici e deosebita prin faptul ca face parte dintre putinele in care s-au pastrat inca fresce originale. Sunt, intr-adevar, impresionante. Imi pare rau ca nu am indraznit sa intreb daca se pot fotografia. Apoi, conacul Apafi. Conacul asta se pare ca i-a placut mult printului Charles, incat a fost restaurat in spiritul epocii de fundatia transilvaneana pe care o patroneaza printul, dupa informatii gasite prin arhive la Budapesta. A fost apoi mobilat cu mobila veche saseasca gasita pe la tarani. Totul e aici atat de simplu, de modest, si in acelasi timp elegant si plin de bun gust. Din nou, o Romanie nestiuta, neverosimila.
Apoi sucul de mere. Fabrica e chiar in curtea conacului, langa biserica fortificata.Ne luam o lada intreaga, suc pentru doua saptamani, timp in care, sorbind incet, ne tot gandim la Sighisoara si la Malancrav.
*Intre timp, am citit pe un blog ca acum e program zilnic de vizita.
