Sighisoara - o poveste cu cavaleri si domnite

Turnul cu ceas din Sighisoara (detaliu)

    Si in sfarsit Sighisoara, la vreme de festival medieval. Nu-i tocmai usor sa intru din nou in atmosfera festivalului medieval de la Sighisoara acum, cand ma intorc de la un alt carnaval, cel venetian. E poate mai simplu insa sa explic de ce imi place carnavalul. Citisem la un moment dat ceva despre semnificatia lui: de carnaval, oamenii ies din rolul lor obisnuit, punandu-si o alta masca. Pentru un timp, foarte scurt, traiesc o viata care nu e a lor: regele poarta insemnele nebunului si nebunul Curtii pe ale regelui. De unde si impresia de libertate: poti deveni cine vrei intr-o clipita.

Prin Medias, la pas

    A urmat apoi Mediasul, pentru prima oara. E greu sa pun in cuvinte bucuria noastră copilăreasca de atunci. Mergeam pe străduțe, mirându-ne de farmecul piețelor mici, urcam trepte in graba, asteptandu-ne din clipa in clipa sa ni se arate o alta priveliste nemaivazuta, intram in curti umbroase de biserici, descoperind, dupa un zid masiv, o oaza de liniste netulburata decat de razele de soare, prin frunzis.  
     Strazi si piete si biserici nu aveau inca nume, erau doar tigle vesel colorate si turnuri mai mari si mai mici (unul chiar cu ceas, precum cel din Sighisoara) si case solide, burduhanoase. Numele le descopeream pe rand, savurand din plin cate o nuanta arhaica sau cate o sintagma mai curioasa.

     Desigur, ne comportam un pic naiv, stupid de-a dreptul, ca niste turisti, era insa atat de tentant, irezistibil. Si atat de neasteptat totodata sa descoperim in Romania locuri noi, pline de farmec, asa, pe nepusa masa (pe masa pusa se afla, stim doar: Maramuresul-manastirile din Moldova-Delta Dunarii).

Biserici fortificate - un inceput de poveste

     Am descoperit bisericile fortificate din Transilvania pe neasteptate. Nimic din cultura noastra de pana atunci nu ne pregatise pentru o astfel de descoperire. Cel mai plauzibil ar fi fost sa invatam despre ele la scoala, dar, la drept vorbind, ce monumente erau pe vremea aia in manualele scolare ? Ar fi fost apoi literatura, dar poate ca nu s-a scris inca, sau nu de ajuns, povestea sasilor din Transilvania.

   Apoi, pe atunci nici nu aveam cont pe facebook, nici noi, nici bisericile fortificate.

  Trecusem de Blaj, mergeam prin sate necunoscute. Era pe o colina un fel de cetate, hai sa vedem si noi. Mai apoi, intrand in sat, ni s-a facut un pic rusine, ce-o sa zica lumea ca venim sa ne zgaim asa. Aveam sa aflam mai tarziu ca traiam "complexul turistului roman in Romania" (aproape ca ti-e rusine ca ai timp liber, cand uite, oamenii astia muncesc, apoi ce fel de activitate mai e si asta, sa vii si sa casti gura, sa faci poze... si pentru ce!). Pentru moment, ne-am bucurat doar ca nu era nimeni pe drum. Am urcat pe o carare pe unde s-au itit, incet, cateva trepte de piatra si am ajuns pe deal gafaind (oraseni!...), cumva mirati, cumva incantati, cumva speriati ca ne-om fi abatut pe o proprietate privata. 

      E greu sa spun cum ne-a aparut biserica fortificata din Tapu, atunci (am mai incercat o data, dar probabil ca am sters articolul din greseala). Senzatia ca am putea locui aici, intr-un altfel de acasa, pe colina asta verde. Arhitectura bisericilor sasesti fortificate mai vechi e atat de prietenoasa incat zidurile masive din piatra iti dau un sentiment de securitate. Apoi peretii varuiti in alb, lemnul, tigla. De fapt (cum aveam sa aflam tot mai tarziu), in multe dintre ele chiar exista camere de locuit, astfel incat la vreme de restriste toti satenii locuiau in incinta bisericii.
     Am fi vrut sa aflam mai multe, insa poarta era inchisa (cum am spus, ezitam intre frustrarea ca nu putem afla ce e inauntru si bucuria ca nu e nimeni prin preajma care sa ne alunge de pe ceea ce credeam ca ar putea fi un domeniu privat). Pe atunci inca nu stiam ca pentru a vizita biserica fortificata din sat, daca nu e deschisa (si de cele mai multe ori nu e, mai ales in cazul celor mai mici si mai putin celebre), trebuie sa intrebi la cine e cheia. Sateanul cu cheia vine si deschide sau trimite pe cineva. Pe unele site-uri am citit ca nu exista o taxa pentru vizitarea bisericilor fortificate (acolo unde nu exista program de vizita), insa vizitatorii pot face o donatie de 4 lei de persoana.

Epilog: Inca nu am vizitat biserica din Tapu. Nu e nici printre cele mai mari, nici printre cele mai impunatoare biserici fortificate din Transilvania. Insa cum aici incepe aceasta poveste, o sa ne intoarcem cu siguranta.

Argument

Pentru ca uneori dilema "de ce sa spui ceva in loc sa taci" se rezolva inspre comunicare, pentru ca, dintre toate lucrurile frumoase, despre vacanta e cel mai placut sa vorbesti si pentru ca toata viata ar trebui sa fie o luunga vacanta de vara, pentru toate astea, iata-ma, asadar, aici.