Îți trebuie timp sa intri cu adevărat în vacanță, să nu mai citești mailurile de la serviciu, să nu te mai gândești ce task a rămas nefăcut, ce deadline vei rata. Nu e ca mersul la muncă - trezit, cafea pe fugă, plimbat câinele repede, iar nu am ajuns să plătesc factura aia, asta e, nu mai deschid calculatorul, să nu uit când vin de la lucru, fir-ar, iar e fără cinci și nici n-am plecat, cum să mai ajung înainte de fix, nici azi nu mai am timp sa trec pe la carrefour sa iau de mâncare.
 |
| În curtea bisericii din Cristian (Sibiu) |
La noi vacanța a început după Orlat, traversat în ploaie, cu oprire la profi pentru cumpărături, că mergem la Gura Râului, un capăt de lume. De fapt de acolo au început berzele, pe stâlpi, pe-acoperiș, zburlite de ploaie. Vacanța abia mai încolo, după Gura Râului si aerul curat de dimineață, în drum spre Sibiu. Prima zi o ratasem, și-aveam de vizitat doar Câlnicul, dar nu l-am văzut nici pe ăla, ce să mai vezi când abia pe la prânz încropești niște bagaje pe fugă și după-amiază mai faci încă rezervări la hotel și pui la punct itinerariul.
Era deja târziu și voiam neapărat să prindem piața din Sibiu, cea cu produse locale, din curtea Bisericii Evanghelice, cât pe ce să nu mai oprim în Cristian. Dar cum să ratăm (iar) primul obiectiv de pe listă. Așa că am oprit, era oricum în drum.
E mai întâi curtea casei parohiale, cu o grădină îngrijită, cu flori și stupi și ziduri de cărămidă și de piatră, decor din cărțile copilăriei, The Secret Garden, varianta săsească. De aici o domnișoară ne-a condus mai departe, în curtea bisericii. Biserica e așa cum sunt bisericile săsești, cu bolțile alea gotice, ale căror linii se întretaie și formează un fel de fagure, cum sunt și la Biertan, cu mobilier de lemn pictat, cu decor auster, cu orgă și piese de orgă într-un colț. Undeva, spre sfârșitul vacanței, într-o altă vizită, cineva ne-a explicat ce e cu mobilierul ăsta de lemn pictat. E mai simplu de decorat și mai ieftin decât lemnul sculptat, mai accesibil. Nouă ni se pare că e mai cald, păstrând ceva din ascunzătorile copilăriei. 
Ne-am mai învârtit, ne-am mai bucurat de detalii. Am văzut deja atâtea biserici săsești (peste medie adică, dar vrem oricum să le vedem pe toate) încât e imposibil să reținem prea multe lucruri, altele decât cele fotografiate. Proust e departe, zadarnic scotocim, memoria e bleagă și noi leneși, nu notăm niciodată nimic. Sigur, am putea să ne întrebăm pentru ce continuăm. Dar nu pot să răspund aici.
În final, ceea ce constituie probabil punctul de atracție al vizitei pentru turiștii de aiurea, turnul slăninii, cu multă slănină și cârnați pentru degustare. Ne-a plăcut, chiar dacă nu mai e ceva tocmai autentic, slănina atârnată în turn dă viață locului într-un fel.
Atât despre Cristian.
