Îți trebuie timp sa intri cu adevărat în vacanță, să nu mai citești mailurile de la serviciu, să nu te mai gândești ce task a rămas nefăcut, ce deadline vei rata. Nu e ca mersul la muncă - trezit, cafea pe fugă, plimbat câinele repede, iar nu am ajuns să plătesc factura aia, asta e, nu mai deschid calculatorul, să nu uit când vin de la lucru, fir-ar, iar e fără cinci și nici n-am plecat, cum să mai ajung înainte de fix, nici azi nu mai am timp sa trec pe la carrefour sa iau de mâncare.
| În curtea bisericii din Cristian (Sibiu) |
La noi vacanța a început după Orlat, traversat în ploaie, cu oprire la profi pentru cumpărături, că mergem la Gura Râului, un capăt de lume. De fapt de acolo au început berzele, pe stâlpi, pe-acoperiș, zburlite de ploaie. Vacanța abia mai încolo, după Gura Râului si aerul curat de dimineață, în drum spre Sibiu. Prima zi o ratasem, și-aveam de vizitat doar Câlnicul, dar nu l-am văzut nici pe ăla, ce să mai vezi când abia pe la prânz încropești niște bagaje pe fugă și după-amiază mai faci încă rezervări la hotel și pui la punct itinerariul.
Era deja târziu și voiam neapărat să prindem piața din Sibiu, cea cu produse locale, din curtea Bisericii Evanghelice, cât pe ce să nu mai oprim în Cristian. Dar cum să ratăm (iar) primul obiectiv de pe listă. Așa că am oprit, era oricum în drum.
În final, ceea ce constituie probabil punctul de atracție al vizitei pentru turiștii de aiurea, turnul slăninii, cu multă slănină și cârnați pentru degustare. Ne-a plăcut, chiar dacă nu mai e ceva tocmai autentic, slănina atârnată în turn dă viață locului într-un fel.
Atât despre Cristian.