Cerneti: Cula lui Tudor Vladimirescu

Cula lui Nistor

     O alta ipostaza a turismului romanesc, mai putin fericita, de aceasta data: Cerneti, judetul Mehedinti. Multa vreme am ignorat faptul ca aici ar fi lucruri interesante de vazut. Drumul prin de gropi pe care il strabateam periodic scrasnind din dinti dadea impresia ca si daca ar mai fi ramas pe aici ceva care sa aminteasca de Tudor Vladimirescu, trebuie sa fie o ruina. Un prieten ma tragea mereu de maneca sa mergem sa vedem Cula lui Tudor, dar cula asta mi-o imaginam la fel de imaginara precum castelul Mercy din Carani, pe care l-am gasit in ruina, in spatele unui gard, dupa care nu aveam acces (practic, nu am vazut decat gardul).
     De curand insa, pe drumul plin de gropi din Cerneti (cratere! striga prietenul meu) au aparut niste indicatoare promitatoare care arata incotro s-ar afla Cula lui Tudor, Cula lui Nistor si Manastirea Cerneti.

Locuri nestiute din Banat: Zabrani

Biserica romano-catolica din Zabrani

     Cand descopar locuri frumoase, nestiute, din Romania, care sunt puse in valoare si asteapta doar privirea trecatorului, ma simt ca si cum as fi in alta tara. Desi am citit zeci de pagini de forumuri si site-uri de informatii turistice despre Toscana, frumusetea aproape kitsch a unui sat vazut din tren, cu trei fortificatii pe trei coline apropiate, a fost complet neasteptata. Niciun ghid turistic nu preciza nimic despre satul asta, pe cand in Florenta stiam foarte bine ce am de vazut. Frumusetea asta in exces, care nu mai intra in ghiduri, e cea care face sa merite calatoria, altfel lectura unui ghid ar fi poate de ajuns. Satul asta, Brisighella, gustul de pizza proaspata cu anghinare servita cu un pahar de vin la Il amici din Ponte Vecchio au savoarea Italiei, mai mult decat... dar mai bine nu.

Dupa-amiaza la Lipova

Lipova, biserica ortodoxa

    Nu cred ca mi-a placut vreodata in mod deosebit Slavici. Mara e tipul de lectura pe care l-as fi apreciat doar in zapuseala verii cand nu misca nici tipenie si nu mai stiam ce sa fac de plictiseala. Atunci induram cu stoicism si perseverenta chiar descrierile lui Jules Verne. Stateam pe o patura intr-o roaba la soare pana nu mai puteam de cald si nu mai vedeam nimic in cartea pe care o tineam in mana. Apoi ma trageam mai la umbra, sub corcodus. Desi acolo erau omizi gretoase cu care te trezeai langa tine pe patura cand iti era lumea mai draga. Tot mai bine la soare, soarele ala pe care nu-l mai gasesc de-atata amar de vreme, sub care sa te tarasti de colo-colo nauc, fara sa stii ce sa mai faci, fara sa stii daca sa faci totusi ceva.
   Dar despre Slavici era vorba. Nu, chiar nu mi-a placut. Doar dupa ce la admitere mi-a "cazut" Mara si, in ciuda tuturor asteptarilor, am luat nota destul de mare, mi-a fost parca un pic simpatic.

Manastirea Maria Radna, Lipova (unul din turnuri)

    Insa atat de frumos vorbeste Vighi despre locurile lui Slavici, despre strada din Lipova pe care mergi agale spre Maria Radna, despre Muresul cu podul lui cu tot, in capul caruia statea desigur Mara, incat parca-ti sunt dragi toate, parca-ti amintesti de copilaria asta care n-a fost a ta.
  Sigur, la Lipova, vremurile noi vin ca peste tot, cu molozul lor arhitectural, cu oameni noi. Dar e ceva in maretia manastirii Maria Radna, de acolo, de pe colina, in aerul curat si infrunzit din spatele bisericii, in dupa-amiaza de provincie, in care vechiul bazar turcesc, impodobit cum nu se poate mai kitsch, isi traieste sfarsitul, e in toate astea un aer in care ar putea respira oameni vechi, de inceput de poveste.